vineri, 26 octombrie 2012
Cum alegi şi foloseşti un telefon prin satelit
Dacă aţi ajuns pe acest blog probabil că ştiţi deja cam "cu ce se mănâncă" un telefon prin satelit, la ce este util, în ce situaţii e bine să-l ai la tine şamd. Cu toate astea, pentru cei care nu au mai utilizat vreodată un astfel de dispozitiv de comunicare, dar care au văzut telefoanele prin satelit "funcţionând" în diferite filme, pot să apară suprize la contactul cu realitatea.
În primul rând, un telefon prin satelit necesită acces neobstrucţionat la ... măcar unul din sateliţii respectivului provider. Cu alte cuvinte, nu puteţi suna din mijlocul junglei decât dacă găsiţi un luminiş destul de larg sau vă căţăraţi în vârful copacilor. Nu puteţi suna dintr-un avion decât dacă avionul este echipat cu o antenă externă. Nu puteţi suna dintr-o clădire folosind un terminal handheld (cele cu antenă externă permit, evident, instalări indoor), decât cel mult de lângă geam şi asta numai cu noroc. Aceste constatări sunt de bun simţ pentru oricine înţelege principiul de funcţionare, dar sunt destui cei cărora li se pare că "ar trebui să meargă de oriunde". Dacă vreţi, analogia cu un GPS este cea mai potrivită, cu diferenţa esenţială că GPS-ul trebuie să primească o cantitate mult mai mică de informaţie şi, în cazul GPS-urilor auto, nu trebuie să transmită nimic.
În al doilea rând, sistemele principalilor provideri diferă radical din punct de vedere al soluţiilor folosite. Iridium, singurul provider cu adevărat global, are o reţea de 66 de sateliţi activi (plus câteva rezerve aflate deja pe orbită) care se survolează Pământul la o altitudine de 781km(aşa numită orbită joasă) cu o viteză orbitală de 27.000km/h. Cum orbita tuturor sateliţilor Iridium trece pe deasupra polilor, rezultă că un satelit face o rotaţie completă a Pământului în circa 100 de minute. Pentru utilizatorul Iridium asta înseamnă că un satelit Iridium trece foarte frecvent pe deasupra capului, lucru care poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte dacă te afli în pericol într-o vale fără acoperire GSM, de pildă. De asemenea, asta mai înseamnă şi că o singură convorbire nu va dura prea mult, întrucât, practic vorbind, sateliţii Iridium nu prea excelează în transferul convorbirilor de la unul la altul.
La polul opus (figurat vorbind) se află Thuraya, un provider ce are doar doi sateliţi activi, aflaţi însă pe o orbită geosincronă, la 35786 de kilometri înălţime. Satelitul Thuraya 2, care deserveşte Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi o parte din Asia se află la 44 de grade longitudine Estică, iar satelitul Thuraya 3, care deserveşte Orientul îndepărtat şi Australia, se află la 98.5 grade longitudine Estică. Pentru utilizatorul Thuraya, asta înseamnă că
Abonați-vă la:
Postări (Atom)